Cai si cerbi

Calare cu cerbii in parcul de animale Moara de Vant

Este toamna iar si mirosul frunzelor jilave se simte in zare. Sunt doar eu si calul meu…calcam impreuna pe frunzele ruginii care acopera urmele unei ciute haituite. Doar cerbul se aude in departare, boncanind parca din alta lume, poate chemandu-si partenera, sau poate doar vrea sa isi ia ramas bun. Calul meu adulmeca vantul inmiresmat cu mirosul cerbului in rut, ma priveste si lasa usor capul, indemnandu-ma sa il incalec. Ma prind de coama si ma urc pe spatele lui , ma strang cu picioarele ca intr-o imbratisare cu un vechi prieten. Ne indreptam impreuna spre culmea dealului, in directia boncanitului, care se aude scurt si repetat. Vantul ne sulfa in plete, mirosul de mosc amestecat cu prospetimea frunzelor de stejar proaspat cazute. Urmele ciutei se pierd sub covorul de frunze care se varsa in valuri intr-o ravena. Continuam drumul fosnind si lasand in urma padurea… In fata noastra se deschide un lumins. Acolo este el… frumosul cerb tanar inconjurat de turma de ciute, cautand parca ceva … Din padure se aude un trosnet de vreascuri uscate , un fosnet usor si deodata apare un bot umed si aramiu. E ciuta haituita…tanarul cerb se indreapta spre ea atingandu-I botul ca intr-un sarut solemn de regasire. Sunt din nou impreuna…
Linistea este intrerupta de croncanitul unui corb. Toti ne ridicam capul spre cer…In aerul rece al diminetii se prevesteste un pericol. Calul parca intelegand ce va urma, cu un nechezat scurt se indreapta in trap spre turma de ciute. Cerbul ridica brusc capul privind spre mine si calul meu. Cornele sale strajuiesc capul precum coroana unui rege…este regele padurilor. Valatuci de aburi arunca pe nari cand ne vede… Intr-un salt este in padure urmat de ciutele sale. Nu il mai vedem , dar in urma lui se aude un tunet de arma. Sunt vanatorii…nu ii putem lasa sa rapeasca regele padurii. Regatul sau trebuie aparat. Intr-un gallop naucitor ne avantam pe urmele turmei in inima padurii. Imbratisez gatul calului pentru a ma feri de crengile care ne lovesc in goanna noastra. Sunt una cu calul meu…Mirosul calului infierbantat se pierde in aburii de ceata ai padurii. Nu mai vad nimic, simt dor ramurile copacilor biciuindu-mi trupul. Ma gandesc doar sa pot ramane pe spatele calului sis a ies viu din padure. Calul meu incetineste, ridic capul iar in fata mea se deschide o minunata pasune alpine. Pe ea alearga turma de ciute. In fruntea lor cerbul parca ridica in coarne soarele rosu ce tocmai rasare. Sunt liberi si fericiti…calul meu necheaza scurt, da din cap si scormone cu copita pamnatul reavan in semn de ramas bun. Am ramas din nou doar noi…ne intoarcem acasa prin inima padurii. Acolo ne asteapta un ceai fierbinte pe mine si o prtie de ovaz auriu pe el…. Si maine e o zi in care voi fi din nou DOAR EU SI CALUL MEU.